Felicitări de colecţie - Şcoala Altfel
MATS (Muzeu Atelier Tipografie Sibiu) a adus la viaţă 10 modele de grafică din albumul de artă populară românească „Colecţie de ouă încondeiate din diferite judeţe” publicat de Maria I. Panaitescu.
Maria I. Panaitescu a absolvit Şcoala Profesională „Principesa Elisabeta” şi a fost o maestră în arta desenului.
Albumul a fost tipărit în anul 1925 la Institutul de Arte Grafice „Carol Gobl” din Bucureşti şi este o piesă de colecţie rară care conţine 60 de pagini cu 116 ilustraţii care reprezintă modele tradiţionale de încondeiere de ouă cu o simbolistică de motive geometrice, fitomorfe (vegetale), religioase şi cosmice.
Felicitările sunt „ferestre” către satul românesc de acum 100 de ani şi readuc la viaţă fragmente din viața ţăranului român de altădată – cu obiceiurile și simplitatea care ne definesc.
Realizarea Kiturilor educaţionale a implicat design specializat CAD/CAM şi tăierea la router CNC.
Pentru programări la atelierele de tipografie şi hârtie manuală accesează pagina: Ateliere
Urmăreşte activitatea noastră pe Facebook.





















